Pe acest traseu, au fost identificate următoarele obiective de interes:
Traseu III GAL Ținutul Zimbrilor
Poiana Liniștii ‐ Izvor Puturosu ‐ Poiana Raiului – Mănăstirea Neamț
Traseul are o lungime de aproximativ 3 km.
1. Poiana Liniștii
Coordonate: N47.256710°, E 26.206645°
Tihnita poiană, propice rugăciunilor, privegherilor şi osteneli bineplăcute Domnului a adăpostit viața monahală, încă din veacul al XVI-lea, micul așezământ monahal construit aici numindu-se inițial Slătiorul, de la izvorul de apă sulfuroasă situat în apropiere. În 1749 se ctitorește o biserică de lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” sau popular „Vovidenia”, iar după 100 de ani se zidește actuala biserică de piatră.
Pătruns de frumusețea locului Mihail Sadoveanu și-a petrecut aici ultimii ani de viață, în casa construită de mitropolitul Visarion Puiu. Pe lângă şoaptele rugăciunilor neadormite ale călugărilor, pajiștile naturale neatinse, pădurea bătrână, iazul și sumedenia de viețuitoare ascunse printre ierburi sau plutind în văzduh contribuie la renumele Schitului Vovidenia, de ”altarul din Poiana Liniștii”
2. Izvorul Puturosu
Coordonate: N47.251167°, E26.204113°
Descoperirea și utilizarea izvorului Puturosu se datorează călugărilor de la Mănăstirea Neamț, aflați în căutare de liniște și înălțare spirituală. Se spune că Ștefan cel Mare folosea apa sulfuroasă binefăcătoare a izvorului pentru a-și obloji rana de la picior, pricinuită în anul 1462, la asediul Chiliei.
Primele analize chimice ale apei au fost realizate încă din anul 1756, mai apoi, în 1877, chimistul Petru Poni a certificat calitățile curative ale apei. Până la finele secolului al XIX-lea, în preajma schitului Vovidenia au fost amenajate unele facilități pentru tratamentul balnear astfel că, la nivelul anului 1892, erau înregistrați peste o mie de pacienți.
Apa izvorului poate contribui la vindecarea afecțiunilor reumatismale și bolilor pielii, putând fi utilizată și pentru remedierea unor deficiențe ale organelor interne precum ficatul sau splina.
3. Poiana Raiului
Coordonate: N47.241655°, E26.186599°
Călugării de la Mănăstirea Neamț în căutare de liniște pentru rugăciune au găsit la poalele Muntelui Chiriacu, la 4 km de mănăstire, o poiană tihnită împrejmuită de păduri seculare și smălțuită cu prea frumoase flori. Cuceriți de frumusețea locului, la începutul veacului al XVIII-lea Sfântul Pahomie de la Gledin împreună cu patru ucenici au ridicat un schit și câteva chilii pentru adăpostul călugărilor.
Schitul Pocrov a devenit de-a lungul timpului loc de pelerinaj pentru credicioșii dornici de alinare sufletească, călugării îmbină și astăzi în mod isihast rugăciunea cu tăcerea şi treburile gospodăreşti. Aflat sub ”umbra” Mănăstiri Neamț, retras, Schitul Pocrov a supraviețuit datorită credinței și mijlocirii Sfântului Pahomie, care a transformat locul într-o Poiană a Raiului. Frumuseţea şi pacea poienii în care se află schitul Pocrov, multitudinea de flori printre care numeroase orhidee, l-au făcut pe Mihail Sadoveanu să o asemene cu „Poiana Raiului”, nume care a devenit consacrat.
4. Mănăstirea Neamț
Coordonate: N47.263327°, E26.209142°
Mănăstirea Neamţ a fost ctitorită în secolul al XIV de Petru I Muşat, apoi de Alexandru cel Bun. La 1497 domnitorul Ştefan cel Mare înalţă în curtea interioară Biserica cea mare, cu hramul „Înălţarea Domnului”, la 40 de zile după Paşte. Arhitectura bisericească este specific moldovenească, cu faţade bogat împodobite cu motive ornamentale, fiind cel mai reprezentativ monument al arhitecturii din timpul lui Ştefan cel Mare. Pictura în frescă originală s-a mai păstrat în pridvor, pronaos, naos şi altar, precum şi în încăperea mormintelor.
Adevăratul organizator al acestei mănăstiri a fost stareţul Paisie (1779-1794), un pios călugăr şi un mare organizator. Epoca lui poartă şi azi numele de epoca paisiană. Lui i se datoreşte întemeierea bolniţei bătrânilor şi bolnavilor precum şi organizarea tipografiilor şi atelierelor. Pe la 1837 erau 1500 de calugari, ulterior numarul acestora scăzând constant.
Prin restaurările din ultima perioadă mănăstirea a căpătat înfăţişarea iniţială ce se poate admira şi azi. Centru mănăstiresc de mare tradiţie pentru întreaga ortodoxie, mănăstirea posedă una din cele mai vechi biblioteci din ţară, cu peste 15.000 volume, manuscrise în limba slavonă, greacă şi română din sec. XIV-XIX. Mănăstirea Neamţ şi-a adus o contribuţie deosebită la dezvoltarea culturii şi artei medievale româneşti. În faţa mănăstirii se află construcţia monumentală a aghiazmatarului, specifică aşezământului.