Pe acest traseu, au fost identificate următoarele obiective de interes:
Coordonate: N47.235601°, E26.227573°
Centrul de vizitare al Parcului Natural Vânători Neamț este situat pe drumul dintre Târgu Neamț și Pipirig, imediat cum treci de drumul care duce la Mănăstirea Neamțului, pe partea dreaptă se deschide drumul (strada Zimbrului), care îndrumă vizitatorii spre Centrul de vizitare al Parcului Natural Vânători Neamț.
Centrul de vizitare include mai multe atracții pentru vizitatori. Clădirea, cu o arhitectură deosebită, adăpostește sediul Administrației Parcului Natural Vânători Neamț, iar începând cu anul 2011 și o expoziție permanentă dedicată biodiversității ariei protejate.
Centru de vizitare familiarizează vizitatorul cu diversitatea speciilor de floră și faună întâlnite pe raza parcului. În curtea din spatele centrului de vizitare este amenajată o pasarelă suspendată, înaltă de 13 m, în scop educativ. Situată la nivelul coronamentului unor stejari seculari.
De asemenea, în interiorul centrului este amenajată o sală pentru activități educaționale unde se desfășoară ore tematice cu grupurile de vizitatori pe teme de mediu și nu numai. În spațiul destul de generos din interiorul sau curtea centrului de vizitare se organizează diverse evenimente.
Coordonate: N47.236447°, E26.227712°
În imediata apropiere a Centrul de vizitare al Parcului Natural Vânători Neamț este amenajat un miniparc de aventuri, unde vizitorul poate să-și stimuleze spiritul de aventură și setea pentru adrenalină cu ajutorul unui minitraseu de cățărare prin arbori seculari și a unei tirolienei.
Coordonate: N47.239687°, E26.227427°
Amenajată la intrarea în țarcul de aclimatizare a zimbrului, puntea este o construcție din lemn care se finalizează pe o platforma, de unde pot fi realizate în tihnă observații asupra turmelor de zimbru și a altor elemente aparținând faunei salbatice întâlnite în raza PNVN.
Coordonate: N47.235897°, E26.218250°
”Stejar” este numele generic dat mai multor specii de arbori întâlniți în pădurile României, situate în zona de câmpie și de deal. Unii dintre ei, precum cerul, gârnița sau stejarul pufos sunt adaptați climatului arid de câmpie, caracterizat prin precipitații scăzute și temperaturi ridicate în timpul verii. Pentru a reuși să supraviețuiască, stejarul pedunculat, își înfinge rădăcinile în sol până la o adâncime de zece metri, iar gorunul, în condiții favorabile, reușește să se dezvolte și la 1000 de metri altitudine. Toate speciile de stejari sunt longevive astfel că, în medie, gorunul atinge vârste de 400 de ani, iar stejarul pedunculat ajunge la 600 de ani.
Pădurile din preajma Centrului de Vizitare au beneficiat de solurile fertile și de aportul de umiditate datorat apropierii de albia majoră a Ozanei, astfel că zona noastră este citată ca fiind una în care exemplarele de stejar pedunculat ating limita altitudinală superioară a speciei. Datorită grijii silvicultorilor, în câteva parcele forestiere, ca nicăieri în țară, se găsesc stejari pedunculați și goruni a căror vârstă este de peste 200 de ani. Aceste parcele sunt incluse în zona de protecție integrală a Parcului, existând astfel garanția că stejarii multiseculari vor putea fi văzuți și de generațiile viitoare.
Coordonate: N47.237827°, E26.216129°
Lemnul mort (adică arborii morți în picioare sau buştenii căzuți) reprezintă o componentă critică în structura și funcționarea pădurii, jucând un rol cheie în regenerarea naturală, conservarea biodiversității, creșterea rezilienței la schimbări climatice. Pe de altă parte prezența lemnului mort contribuie la furnizarea de servicii ecosistemice valoroase comunităților locale și publicului în general.
Timp de zeci de ani, practica forestieră din România a considerat că lemnul mort este un „inamic al pădurii” și a depus eforturi consistente pentru a-l scoate sistematic din păduri, în conformitate cu normele și reglementările silvice. Acest lucru a dus la declinul unor specii valoroase din ecosistemele forestiere (de exemplu, ciocănitorile sau unele ciuperci), dezechilibrând ecosistemul și ducând la vulnerabilități legate de capacitatea de regenerare naturală a pădurilor, asigurarea nutrienților din sol, rezistența la schimbările climatice, contribuind astfel la un impact economic negativ.
Schimbarea părerii potrivit căreia lemnul mort este ceva care trebuie îndepărtat ca parte necesară a gestionării „corecte” a pădurilor, din considerația că acesta este un vector al bolilor din ecosistem, se poate face urmărind cu atenție ”destinul” copacilor doborâți sau uscați pe picior și faptul că aceștia reprezintă adăpost și sursă de hrană pentru un mare număr de viețuitoare. Existența arboretelor seculare din interiorul țarcului de aclimatizare a zimbrilor transformă această necesitate într-o atracție turistică.
Coordonate: N47.240391°, E26.215059°
În unele cazuri intervenția umană în viață pădurii este dăunătoare, în special atunci când primează obiectivele economice. Bazându-se pe faptul că molidul are creșteri mai mari decât speciile de foioase și că lemnul rezultat se pretează mai bine industrializării, în perioada comunistă s-a inițiat procesul de extindere a culturii molidului, în afara arealului său natural, adică în zonele de deal sau chiar de câmpie. Astfel arborete alcătuite din specii bine adaptate condițiilor locale precum fagul, gorunul, frasinul, paltinul etc au fost înlocuite cu plantații de molid, care în primii ani s-au dezvoltat corespunzător.
Odată cu creșterea în vârstă, pe fondul schimbărilor climatice, în aceste arborete de molid au început să apară probleme precum rupturi şi doborâturi de zăpadă şi vânt, atacuri de insecte, deprecierea lemnului prin instalarea putregaiului, obţinerea unui lemn poros, afânat, mai puţin valoros decât cel dat de molidul din arealul natural şi acidificarea accentuată a solului, cu influenţă negativă asupra calităţii viitoarelor arborete şi creşterea considerabilă a cheltuielilor de producţie. Afară de aceste probleme, în ultimii ani se constată uscarea în masă a arboretelor de molid constituite în afara arealului natural.
În aceste cazuri lemnul este evacuat din pădure, pe suprafața rămasă descoperită se intervine cu plantarea de puieți. În țarcul de aclimatizare, datorită statului special al acestuia, prin care se interzice extragerea de masă lemnoasă, există trei parcele cu arborete de molid aflate în diferite stadii de uscare în care nu s-a intervenit. Urmarea este că a debutat regenerarea naturală a speciilor de foioase, că natura reface greșelile omului. Imaginea arborilor uscați pe picior sau doborâți cu ușurință de fenomene naturale este una de impact emoțional, constituind un ”memento” asupra oportunității unor intervenții umane în ecosistemul forestier.
Coordonate: N47.239746°, E26.226246°
Dintre cele 180 de ha ale tarcului de aclimatizare, acesta este locul cel mai frecventat de către zimbrii în semilibertate. În această locație sunt amplasate principalele facilități de hrănire (hrănitori, depozite furaje etc) și observare a zimbrului (turnuri, pavilioane, punte de vizionare). Chiar în absența animalelor, urma acestora este vizibilă urmare a potecilor, locurilor de ”prăfuit”, consumului de vegetație erbacee.
8. Observator
Coordonate: N47.240964°, E26.219868°
În interiorul țarcului se găsesc unele amenajări care permit realizarea de observații asupra mediului forestier, în siguranță și asigurând protecția impotriva intemperiilor. Observatorul este integrat în traseul ”Pe urmele zimbrilor” care promovează importanța acestei specii, cunoscută drept un ”arhitect” al peisajelor, din punct de vedere al impactului asupra mediului forestier. Observatorul este deasemenea utilizat în cadrul activităților de educație ecologică, fiind un loc agreat de cei mici.
Coordonate: N47.242044°, E26.220596°
În zona țarcului de aclimatizare a zimbrului din Parcul Natural Vânători Neamț, adânc în mijlocul pădurii, sălășluiesc de veacuri stejari seculari, care protejează cu umbra lor vietățile pădurii și păstrează pe trupul lor de lemn semnele trecerii inexorabile a timpului.
Coordonate: N47.238536°, E26.213807°
De-a lungul evoluției, omul si-a petrecut 99% din timp aproape de natura. In prezent, peste 50% din populația României locuiește în zone urbane si oamenii petrec din ce in ce mai putin timp in natura. Mai mult ca oricand, este nevoie de un efort concertat pentru a aduce natura in orase si a ne duce pe noi in natura. Existența unei infrastructuri minimaliste, integrate peisajului, ne ajuta sa ne reconectam la natura din care facem parte si noi, ceea ce creaza un sentiment de bine, care ne face beneficiari ai puterii vindecatoare a naturii. Renunțarea la utilizarea telefonului sau a altor dispozitive electronice, pentru a lăsa ca toate cele 5 simturi să fie acaparate de mediul natural, constituie un demers necesar pentru reconectarea la natură și pentru pregătirea spirituală legată de întâlnirea cu cel mai mare mamifer terestru al Europei.
