Elemente de patrimoniu natural:
Patrimoniu natural
Com. Solovastru GAL Prietenia Mures Harghita
1. Băile Sărate de la Jabenița
Localizare: GPS: 46°46’56.55″N / 24°47’18.91″E
În comuna Solovăstru, mai exact în satul Jabenița situat la poalele Munților Călimani și la 8 kilometri de municipiul Reghin se găsesc Băile Sărate. De-a lungul localității din strătimp au existat multe mine de sare, în mare majoritate mine de suprafață cu diametrul de 30 m și una subterană. Prin prăbușirea minei subterane s-au format aceste băi în jurul anului 1800, iar în acest moment în lacul vechi încă se văd pilonii care au stat la baza băilor calde dar și ochiul de apă sărată, deoarece acesta nu dispare niciodată, indiferent de secetă.
Lacul nou, a fost realizat pe aceeași piloni din stejar care au fost realizați cu slenderul în stânca de sare, bazinul de apă sărată fiind de 1.100 mp și a avut o adâncime inițială de 70 m dar în timp, aceasta a ajuns la 14 m.
Din cele mai vechi timpuri, locuitorii din Jabenița au exploatat acest zăcământ de sare iar satul Jabenița a devenit foarte cunoscut datorită apelor sărate dar și a nămolului de foarte bună calitate, nămol exportat în țările vestice, în Viena existând documente care atestă calitatea nămolului. Apa de aici a fost folosită în tratarea bolilor reumatice, astfel că în timpul Imperiului Austro-Ungar, autoritățile de la acea vreme au amenajat în vecinătatea lacului, pe o suprafață de aproximativ un hectar, o mică stațiune balneo-climaterică modernă destinată doar nobililor. Datorită proprietăţilor deosebite ale nămolului, acesta era solicitat periodic de către unele staţiuni din Austria şi Ungaria
Microrelieful vechilor suprafețe cu exploatări de sare, cu numeroase excavații sau surpări, ocupate azi de bălți, mlaștini sau cu vegetație halofită (plantă adaptată condițiilor de viață pe solurile sărate), prezente în sărăturile de la Jabenița, certifică exploatarea antică, la suprafață, a sării în excavații cu diametre cuprinse între 4–15 m, respectiv cu adâncimi de până la 10 m.
O perioadă de timp Băile Sărate au fost redeschise (din anul 1997, fiind o microstațiune reînființată) și au oferit servicii foarte bune turiștilor deoarece lacul sărat fusese reamenajat și cuprindea pe o suprafață de 4 hectare locuri de campare, terasă și restaurant, iar aerul puternic ozonat purificat de vegetația bogată a Pădurii Mociar (rezervație naturală) făcea ca aceste băi să fie vizitate des de turiști.
În prezent, Băile Sărate de la Jabenița sunt în curs de vânzare, noul proprietar fiind dornic de readucerea la viață a acestei frumoase zone.
2. Dealul Sânioara
Localizare: GPS: 46°48’5.72″N / 24°48’15.54″E
Dealul Sânioara face parte din Subcarpații interni ai lanțului vulcanic din Carpații Orientali, fiind cel mai înalt vârf din această zonă care marginește satul Jabenita la nord-est și are o inaltime de 755 m. Datorită priveliștii pe care o dezvaluie turiștilor ocazionali reprezintă o atracție turistică deosebită pentru toți pasionații de fotografie, pentru amatorii de excursii dar și pentru cei care doresc sa petreacă o după-masă liniștită.
Dealul este bine împădurit, cuprinzând un ecosistem forestier alcătuit din pădure fe cvercinee (stejar și gorun). În zona vârfului cu același nume, se observă o poieniță care poartă numele acestui deal, poieniță care se presupune că în timpul războiului a fost buncăr militar.
În prezent, nu există studii aprofundate dar, în timp s-a observat că în această zonă doar iarba rezistă, încercându-se în zadar să se planteze puieți de arbori, aceștia uscându-se din cauza încălzirii foarte tare a stratului de stâncă.
În partea de nord a Sânioarei este un izvor vechi, Ciurgău care este captat de către localitatea Deleni.
3. Situl Natura 2000 Mociar
Localizare: GPS: 46°45’34.27″N/ 24°44’14.72″E
ROSCI0320 Mociar, are o suprafață de 4 017 ha, care cuprinde dealul Pădurea Mlaștinii și lunca râului Gurghiu, aval de Ibănești și până la vărsarea în râul Mureș. Situl este localizat în bazinul hidrografic al râului Gurghiu, afluent de stânga al Mureșului. Pădurile dominante sunt cele de stejari, aici găsindu-se și rezervația naturală de stejari multiseculari Mociar.rrr
Datorită arborilor din specia Quercus robur, stejarii seculari au fost declarați rezervație naturală în anul 1932
Habitat propice pentru speciile saproxylice de coleoptere Lucanus cervus (rădașcă), Osmoderma eremita (Pustnicul), Morimus funereus (Croitorul cenușiu), Cerambyx cerdo (Croitorul mare al stejarului).
Tipuri de habitate prezente în sit (și procentul de acoperire):
- 9130 – Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum (4%) (Păduri dacice de fag, ambele fiind habitate de făgete neutrofile)
- 9170 – Păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum (2%) (prezenţa constantă a fagului, chiar în raport de codominanţă cu gorunul şi carpenul)
- 91Y0 – Păduri dacice de stejar și carpen (15%) (particularitate: prezenţa sporadică a fagului
- 91I0* – Vegetație de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp. (25%)
Specii de nevertebrate enumerate în anexa II a Directivei Habitate (92/43/CEE)
- 4050 Isophya stysi –Cosașul
- 1084 Osmoderma eremita – Pustnicul
- Triturus cristatus – Triton cu creastă
- Triturus vulgaris ampelensis – Triton comun transilvan
Isophya stysi este un cosaș de culoare verde se găsește în arbuști sau pajiști la marginea pădurii. Preferă poienile și pajiștile mezofile. Se întâlnește pe ierburi înalte și pe tufișuri mici de coacăz și porumbar. Adulții pot fi găsiți începând cu sfârșitul lui iunie și până în septembrie.
Osmoderma eremita (Pustnicul sau gândacul sihastru) este un gandac mare de culoare neagră sau brună cu luciu metalic arămiu. Habitat: În rariștile sau marginile pădurilor bătrâne de foioase unde trăiește în scorburile acestora. Spectrul trofic este foarte larg specia fiind găsită în scorburile a numeroase specii de arbori (Salcie, plop, măr, păr, stejar, fag) dar preferă speciile de stejar și gorun.
Triturus cristatus – Triton cu creastă este cea mai mare specie de triton de pe teritoriul Europei dar și cea mai periclitată. Această specie predominant acvatică are nevoie de bălți mari, cu vegetație submersă bogată pentru a-i oferi protecție. Stă în apă între lunile martie-iunie (unele exemplare rămân tot timpul anului), apoi iese pe uscat, dar rămâne în apropiere și își desfășoară activitatea pe timp de noapte. Ziua stă ascuns sub pietre, în găuri din pământ, sub frunzar sau buşteni căzuţi. Atunci când este deranjat, secretă o substanţă albicioasă toxică, cu miros caracteristic. Tritonul cu creastă este o specie predominant acvatică, preferând ape stagnante sau lin curgătoare, cu vegetaţie palustră și expunere parţială la soare. Poate fi întâlnit şi în bazine artificiale (locuri de adăpat, iazuri, piscine), rareori în şanţuri sau urme de cauciucuri acoperite cu apă. În perioada de viaţă terestră, preferă pajiştile umede sau pădurile de foioase, putând parcurge chiar câteva sute de metri de la habitatul acvatic până la cel terestru.
Triturus vulgaris ampelensis – Triton comun transilvan. Tritonul comun este cea mai mică specie de triton, având lungimea totală între 6 – 11 cm. Se găseşte frecvent în apele stagnante cu stufăriş, băltoacele sau şanţurile cu apă.